24 Oct E mai bine așa
Intru în supermarket, la 2 din cele 10 case sunt cozi de 10 metri. La fiecare casă se găsesc câte 5 casiere. Una care face training și alte 4 care sunt în training. Învață cum să scaneze produsele și cum să încaseze banii.
Nu este enunțul unui exercițiu de matematică din clasele primare, este realitatea de care ne lovim, cu toate frustrările venite la pachet.
Mi-aduc imediat aminte de casele self-check-out pe care le-am văzut în alte țări. Mi-aduc aminte și de conceptul Amazon Go și realizez că acestea sunt lucruri care au apărut de ceva vreme.
Și totuși eu mă aflu în prezent. Un prezent care zici că e trecut.
Multe supermarketuri se luptă nu să găsească oameni care să facă aceleași meserii pe cale de dispariție, ci de fapt se luptă cu portarea trecutului, cel mai probabil unul fost de succes, în prezent.
Pentru a avansa cu inovația este nevoie să omori ceea ce ai creat odată. E un principiu de bază în creația de orice lucru nou, fie artă, fie produse sau servicii. Dar aici nici măcar nu este vorba de inovație, este vorba de ceva ce se face deja în altă parte și care rezolvă probleme importante cum este și lipsa forței de muncă, printre multe altele.
Sunt sigur că implementarea de case self-check-out este mult mai ieftină decât susținerea cu bani a ciclului interminabil “Recrutare-Training-Plecare. Repeat” pentru o forță de muncă pe cale de dispariție.
Cel mai periculos lucru este să te apuci de rezolvarea unei probleme care de fapt nu este cea adevărată, vezi HR vs. Tranformation în cazul de față.
If all you have is a hammer, everything looks like a nail.