ANGAJĂM PERSONAL - DRAGOS CALIN
743
post-template-default,single,single-post,postid-743,single-format-standard,bridge-core-1.0.5,ajax_fade,page_not_loaded,,vertical_menu_enabled,qode-title-hidden,qode_grid_1300,side_area_uncovered_from_content,qode-content-sidebar-responsive,qode-theme-ver-21.9,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,disabled_footer_bottom,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.1,vc_responsive

ANGAJĂM PERSONAL

În meseria mea, cel mai mult îmi place să călătoresc. Asta se întâmplă după ce îmi așez bucătăria în ordine la birou. Mi se pare că cea mai mare valoare pe care o pot da este atunci când mă aflu în fața clientului.

Săptămâna trecută am făcut prima mea vizită la clienți, într-unul din joburile actuale. Am mers la Târgoviște pe DN71.

Nu mai știu exact prin ce localitate treceam, dar știu că mi-a sărit în ochi un panou „publicitar” de o înălțime ieșită din comun. Cred că era cât un bloc de 4 etaje și pornea de la sol într-o formă dreptunghiulară. Pe el scria mare „ANGAJĂM PERSONAL”. Proprietarul panoului era, cred, un birt sau un mini-market, retras cam 50 de metri de la stradă, cam de 4 ori mai mic decât panoul.

Această asimetrie mi-a rulat în cap până acum, la momentul scrierii acestui articol. Pe lângă uimirea provocată atunci, au fost multe întrebări care mi-au alergat în minte până azi. De ce atât de mare? Cât o fi costat? De când e acolo? Oare birtul s-a închis? Cât de disperat trebuie să fie patronul? Cum o fi ajuns în situația asta? Altă variantă nu i-a trecut prin cap? Cât mai e dispus să țină anunțul la vedere? Ce zic clienții când vin să cumpere cola, pâine sau țigări?

Știm cu toții că țara noastră este puternic afectată de exodul forței de muncă. 300.000 de oameni părăsesc țara, anual. Un prieten din Constanța, care lucrează la aeroportul Mihail Kogălniceanu, îmi spunea deunăzi că s-a lansat o linie directă Londra și că 5 zboruri pe săptămână pleacă pe tur cu 230 de pasageri și se întorc goale, tradus în alți 50.000 de oameni pe an de adăugat la numărul de mai sus.

Site-urile de joburi abundă în anunțuri de angajări. Firmele de recrutare se bat pe o piață de personal în scădere. Angajatorii cer garanții monetare din partea recrutorilor. Partidele politice se înghesuie să își evidențieze în programele de guvernare oprirea exodului. Unele chiar se laudă cu inversarea lui. O luptă propagandistă mai ceva ca o bătălie demnă de înscris în manualul de istorie.

Pentru unii acest exod reprezintă o criză. Pentru alții este mai degrabă o oportunitate. Și am să vă și spun de ce.

Întâi de toate, hai să vedem care e problema și cum se acționează acum pe ea.

Mulți dintre noi ne concentrăm pe efect în loc sa ne ducem la cauză. Mărim salariile. Venim cu programe de retenție inovative. Dăm beneficii cu duiumul. Asigurăm flexibilitate maximă. Scoatem chiar și short-movies pe rețelele de socializare în care facem bășcălie de angajați cum că ar fi pretențioși sau că nu le mai convine nimic. Inventăm lozinci noi în care punem angajatul înaintea clientului. Etc.

Problema cu intervenția pe efect este că aceasta poate produce efecte secundare, câteodată ireversibile sau foarte greu de reparat. (vezi triplarea salariilor bugetarilor care va da peste cap mediul economic și financiar național)

Ca să putem înțelege fenomenul complet e nevoie să facem câțiva pași în spate și să trasăm câteva idei, ipoteze, constatări.

În cultura noastră există paradigmele “ciorba reîncălzită” și “fata bătrână”. Vedem că ne-a părăsit partenerul de viață și noi tot mai sperăm că se întoarce în loc să facem ceva cu noi și să fim mai buni pentru următorul. Sau, rămânem blocați pe cel plecat și mai facem câteva teste că poate poate iese bine dacă mai încercăm o dată, și încă o dată, și încă o dată…

Migrația forței de muncă este un fenomen global. Și alții au în cultura lor paradigme echivalente cu ale noastre, doar că se numesc altfel: „rigor mortis” și „frumoasa din pădurea adormită”.

Sensul migrației poate fi de la Est la Vest sau invers, în funcție de polul de atracție.

Migrația acționează ciclic, precum anotimpurile. Ciclurile sunt mult mai mari și depind de factori socio-politici. Câteodată ele se întrepătrund.

În primă fază, migrația naturală a vizat țările vecine, stratul imediat următor de la Est sau Vest.

Problema devenind una critică, nu mai este suficientă acționarea pe stratul imediat următor. Unele țări accesează piețe la mai multe straturi distanță (vezi Germania care a deschis granițele pentru forța de munca din Siria, vezi bonele Filipineze de la noi).

Migrația are sensul dat și de diferența dintre nivelurile nevoilor motivaționale pe care se găsește populația respectivă. Țările aflate pe un nivel superior al nevoilor motivaționale se alimentează din țările care au populația pe nivel inferior. Țările dezvoltate știu să satisfacă primele trepte psihologice – supraviețuire, siguranță, apartenența socială – prin programe sănătoase adoptate de guvernele lor.

Viteza migrației este afectată de existența Internetului. Oamenii văd și vor o viață mai bună, mai repede.

Care e rezolvarea?

În primul rând trebuie să acceptăm situația în care ne găsim. Apoi să decidem dacă chiar vrem să facem o transformare și să începem prin a ne opri din ceea ce facem.

La nivel global, sistemul se va echilibra, mai devreme sau mai târziu. Oamenii care pleacă azi poate că vor reveni maine de unde au plecat. Sau poate că nu.

Până atunci, cei care rămânem vom fi forțați să găsim soluții, altele decât cele disponibile la momentul apariției problemei.

Populația existentă va evolua psihologic și va găsi soluții precum DIY, GSCs, RPA sau “împinge tava” și poate că vom fi beneficiarii exodului altor țări, celor mai la Est de noi.

Pentru asta, însă, trebuie să traducem “ANGAJĂM PERSONAL” din română în limbile statelor cu terminația “-stan”, apoi să ne deschidem brațele către India, Myanmar, și tot așa până ajungem la China, Taiwan și Filipine. Și peste zeci de ani poate că trebuie să dăm roată iar. Who knows?!

Dacă nu, ne rujăm, ne pieptănăm și îl așteptăm pe prințul cu merele de aur care de fapt e prințul cu merele de argint, apoi oțel și tot așa până când ne trezim, dacă ne trezim vreodată, din pădurea adormită.

Reprezentăm cu toții o singură planetă. Până nu vom începe să gândim global, va fi greu să avansăm în rezolvarea problemelor la nivel local.

PS 1: Declar cu mândrie că echipa Kuehne+Nagel din România a recrutat în cadrul programului “intern-ship” o fată din Turkmenistan.
PS 2: Mă bucur ca fiul meu, Raul, face școala în Anglia.